Povestea ei..

Era toamnă, 15 septembrie, încă se simţea valul de căldură. Ea se ducea spre şcoală, trecând pe lângă el cum obişnuia şi înainte.. plin de aere şi fiţe, nici nu-i observă prezenţa niciodată iar ea simte că nu il poate suporta sub nici o formă. Nu a înşeles nici acum motivul pentru care nu suportă să-l vadă, probabil nu-i place anturajul sau felul în care se comportă cu cei din jurul lui .. sau poate există un motiv de care ea nu este conştientă încă. 
Începând cu acea zi în schimb, lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna. Cu toate că erau vecini de mult timp abia azi i-a zis bună, lăsând-o fără cuvinte. Pe ea o salutase? I-a răspuns şi ea pentru a-i arăta că are bun simţ, dar merge în continuare fără să-i dea importanţă.

                    - Stai! Hai să mergem împreună la şcoală.

Şi atunci a simţit un gol imens în stomac. De ce? Nu îi pasă aşa tare dacă merge sau nu cu el, NU. Nu îl suportă pentru că este un încrezut, nu vrea să fie văzută în compania lui, ce ar spune prietenele ei? Dar cum să-l refuze, cum să facă asta fără să-i privească ochii minunaţi care o fac să se simtă în al nouălea cer, tenul lui perfect şi zâmbetul lui ştrengăresc? Atâtea întrebări îi vin în minte, fără nici un răspuns, fără nici o idee. Timpul parcă s-a oprit în loc, scurta frază spusă de el îi vine iar şi iar în minte fără să-şi ia ochii de la el îl aşteaptă şi pleacă împreună spre şcoală. 

Aşa a început totul. În fiecare dimineaţă se întâlneau în faţa uşii ei şi plecau spre şcoală; încet încet descopereau că au multe lucruri în comun, ea fiind foarte fericită pentru că se înşelase în privinţa lui. "Nu îl suport" devenise "nu pot sta fără el", dacă nu vorbeau la telefon atunci vorbeau prin mesaje, dacă nu pe mess. Ajunsese să numai poată să stea nici măcar o secundă unul fără celălalt. Erau "cei mai buni prieteni " sau...? 
Timp de câteva luni au ţinut-o aşa fără să-şi recunoască adevăratele sentimente. Au ajuns să-şi lase cei mai buni  prieteni baltă unul pentru celălalt. Totul era atât de evident însă ei doi nu vroiau să-şi recunoască, până într-o zi : erau la ea când el a simţit un impuls şi a sărutat-o. Atunci amândoi şi-au dat seama că numai puteau să-şi ascundă sentimentele. Erau profund îndrăgostiţi unul de celălalt. Erau împreună. Cerul era mai albastru, soarele sclipea în fiecare zi tot mai puternic, păsărelele cântau de fericire şi lumea li se părea locul perfect fără nici un pic de răutate. Nimic numai contează pentru ei acum pentru că ştiu că atâta timp cât vor fi împreună nimic rău nu li se poate întâmpla.

xoxo.