Să vorbim puţin despre persoanele false.. Presupun că toţi am dat peste astfel de persoane măcar o dată în viaţa noastră, bine în cazul meu mai mult de una :).
De la a doua pe care o întâlneşti deja începi să te obişnuieşti.. însă atunci când vine vorba de o relaţie în care dai 100 % din tine şi descoperi că partenerul tău nu face la fel te simţi gol.. ca şi cum nu eşti în stare să vezi de la început ce fel de persoană este te simţi dezamăgit, sau cel puţin aşa mă simt eu.
Dar într-un final ajungi să te obişnuieşti cu ideea, mai ales dacă este o chestie minoră, la cât de mult ai ajuns să ţi la persoana respectivă nu mai contează gesturile minore, te gândeşti că nu are rost să se strice o relaţie doar pentru că, probabil, ai înţeles tu lucrurile pe dos.
Aici e vina noastră ! De ce să nu clarificăm situaţia? De ce să nu ne dea o explicaţie cât de cât plauzibilă? Ne e frică .. ne e frică să nu se strice această relaţie, care, din punctul nostru de vedere, pare perfectă.. şi va mai exista si peste 5, poate 10 ani.
Ce vei face atunci când vei afla că te înşeală ? Treci peste ca şi cum nu s-a întâmplat nimic după ce te umileşte în ultimul hal..când tu eşti ultima persoană care află.. şi nu de la el? Nu vei rezolva nimic cu asta, poate doar să il determini să continue alături de tine acea farsă. Aşa că mai bine pune lucrurile la punct de la început, înainte să te facă pe tine să crezi că tu eşti persoana falsă în acea relaţie, că tu eşti cea care nu face nimic bine.
Nu uita, mai bine singur decât cu persoane nepotrivite care te fac să suferi !
xoxo.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu