Distanta - motiv sau nu de despartire

Si in acea seara a stat si s-a gandit mult, distanta era atat de mare intre cei doi, sau poate era acel moment de singuratate care a facut-o sa se gandeasca la asta, dar a decis ca trebuie sa termine tot. Nu era deloc benefica acea relatie, si oricat de mult incerca sa se minta, nu mai exista de mult acea relatie, dragostea dintre ei se stinsese de mult, a fost ok la inceput, da, era adrenalina, ideea ca se jucau cu destinul, ca erau stapani pe situatie, ca puteau sa faca tot ce isi doreau, ca demonstrau tuturor ca se inselasera, asta i-a ajutat, nimic mai mult.
Relatii la distanta care rezista in timp pentru ca dragostea e atat de mare.. nu exista, exista doar doua persoane care, da intr-adevar se iubesc, dar fiecare, in orice colt de lume ar fi, are pe cineva, acea persoana de rezerva, acea persoana care ii ajuta sa treaca peste momentele de singuratate, de tristete, momentele care ii "pun" la pamant.
Dar ea nu avea, si ii lipsea asta. Stia ca el, in schimb, in momente ca acelea descrise mai sus, stia exact la cine sa apeleze, doua taste era nevoie sa apese, si in secunda a doua nu se mai simtea singur, nu mai simtea ca are nevoie de ea, numai si numai de ea. Si faptul ca stia asta o facea sa se gandeasca si mai mult la el, se gandea cu cine era, daca o atingea cum facea cu ea, daca ii spunea aceleasi cuvinte dulci pe care i le spunea ei, daca ii canta la pian, daca si cu ea isi petrecea noptile..
Nu putea sa mai continue sa se gandeasca la asta, nu mai vroia. Nu se mai putea concentra la nimic, nu-si mai amintea de cand a zambit ultima data, probabil de cand a vorbit cu el pe Skype ultima oara, da, atunci. 
Ok, simplu de zis, dar cum avea sa faca asta? In mai putin de o luna se intorcea acasa, si ar fi dat ochii cu el, iar la cat de mare este orasul, nu s-ar mira sa se intalneasca chiar in momentul in care s-ar da jos din masina, deja putea sa-si imagineze scena, ea deschide portiera si coboara incet, el trece prin fata casei ei, o vede, raman amandoi blocati pentru cateva secunde, se gandesc ce sa-si spuna, ce simt, incearca din rasputeri sa nu planga, amandoi erau atat de orgoliosi incat nu-si permiteau luxul de a-si lasa ochii umeziti sa dea de gol sentimentele cu greu ascunse. Ea face un pas spre el, el este inlemnit, un "buna" subtil iese din gura celor doi, si fiecare isi continua drumul fara a privi inapoi. 
nu avea rost sa continue cu o intrebare
nu avea rost sa o imbratiseze
nu avea rost sa il sarute pe obraz
nu avea rost sa se raneasca reciproc; ranile erau recent tratate de "asistenti", inca asteptau "doctorul" capabil sa se ocupe de ele.
Nu, asta nu ar fi fost o solutie. O solutie ar fi fost sa nu se mai intoarca acasa pentru o perioada, sa lase totul sa treaca de la sine, de parca pana atunci nu ar fi avut destul timp sa se intample asta. 
Si daca ar continua cu aceasta relatie ciudata, daca ar lasa totul sa vina de la sine? Pana la urma nici ea nu stia exact ceea ce simtea cu adevarat, nu stia daca era iubire sau doar o chestie de moment, dar daca ar pune punct nu va afla niciodata..