Acea senzatie cand iti vine sa lasi totul balta si sa fugi undeva unde poti sa fii tu.
Sa fugi si sa nu te mai intorci, sa dai totul dracu` si sa nu-ti mai pese.
Sa nu-ti mai pese, sa-ti smulgi inima din piept, sa nu mai doara, sa nu mai simti.
Atat as vrea. Sa nu mai simt, sa nu mai doara, sa nu mai plang.
Am plans, si cat am plans, atat de mult incat mi-as fi dorit sa nu fi trait.
Sa inchid ochii si sa se termine tot, ziua, noapte, viata, moarte.
M-am ridicat si mi-am promis ca nu o sa se mai intample, am decis ca acele ganduri vor fi pentru totdeauna inlaturate din mintea mea, si totusi.. ai aparut tu.
TU, da! TU. Tu care mi-ai dat lumea peste cap, tu care m-ai facut din nou sa zambesc, tu care m-ai facut din nou
sa iubesc, tu care m-ai facut din nou sa cred ca lumea e si buna nu numai rea, tu care m-ai facut din nou sa vars lacrimi.
Lacrimi de bucurie, lacrimi de tristete.
Lacrimi de fericire, lacrimi de durere.
Lacrimi de dor.. un dor nebun. Imi este atat de dor sa te am. Sa fii aici in bratele mele. Si eu in bratele tale.
Te iubesc si te urasc in acelasi timp. Te vreau dar totusi nu. Te am s-apoi te las.
M-ai dat peste cap, nu stiu ce vreau, dar tu stii, oare ?
Tu nici nu stii ce-i cu mine, nici nu stii ce simt, nici nu vreau dar nici nu vrei.
Asta e iubire?
Spune-mi TU. Eu nu mai stiu nimic.
Vreau din nou sa plec, vreau din nou sa uit, vreau din nou sa pot..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu